Skip to main content

Pachet de bază diabet

Analize de laborator

Menținerea glicemiei în limite normale este esențială pentru sănătatea întregului organism. Diabetul zaharat este una dintre cele mai răspândite boli cronice la nivel global. Potrivit statisticilor internaționale, sute de milioane de adulți trăiesc cu această afecțiune, iar numărul continuă să crească din cauza stilului de viață sedentar, a alimentației necorespunzătoare și a stresului.

Dezechilibrele metabolismului zahărului din sânge pot evolua o perioadă îndelungată fără semne evidente, însă în timp pot afecta vasele de sânge, rinichii, inima, ochii și sistemul nervos, favorizând apariția unor probleme serioase de sănătate, precum bolile cardiovasculare, insuficiența renală sau neuropatia.

Din aceste motive, depistarea precoce și monitorizarea periodică prin analize specifice sunt esențiale, atât pentru identificarea diabetului în stadii incipiente, cât și pentru urmărirea persoanelor deja diagnosticate. Testele regulate permit ajustarea tratamentului, adoptarea unor schimbări ale stilului de viață și reducerea riscului de complicații pe termen lung.

Preț pachet
150 lei
Ce conține pachetul

Pachetul de Bază Diabet reunește investigații esențiale pentru evaluarea nivelului glicemiei și a impactului acesteia asupra funcției renale, una dintre cel mai des afectate în diabet.

• Hemoglobină glicozilată (HbA1c)
• Glicemie
• Creatinină serica + rata filtrarii glomerulare(RFG)
• Uree serică
• Sumar de urină
• Raport albumină/creatinină urinară

Prin aceste teste pot fi identificate din timp dezechilibre metabolice și complicații incipiente, permițând intervenția medicală rapidă, orientată spre prevenție sau tratament.

Cui se adresează

Pachetul de analize pentru diabet este recomandat:

• persoanelor cu diabet zaharat, pentru monitorizarea periodică a bolii
• persoanelor cu valori crescute ale glicemiei la testări anterioare
• persoanelor supraponderale sau obeze, cu risc metabolic crescut
• celor cu antecedente familiale de diabet
• persoanelor cu hipertensiune arterială sau alte boli cardiovasculare
• persoanelor care au simptome precum sete excesivă, urinări frecvente ori oboseală nejustificată

Ce testează analizele din pachet

Hemoglobina glicozilată (HbA1c):

• determinarea hemoglobinei glicate oferă o estimare retrospectivă a statusului glicemic, independentă de ritmul circadian, dieta și alte fluctuații tranzitorii ale concentrației glucozei în sânge.
• nivelul HbA1c din sânge se corelează atât cu timpul de înjumătățire a hemoglobinei, cât și cu nivelul mediu al glucozei sangvine pe perioada duratei de viață a acesteia. Astfel, creșterea HbA1c este proporțională cu nivelul mediu al glucozei sangvine (glicemia medie) în cursul ultimelor 2-3 luni anterioare testării (corespunzătoare duratei medii de viață a eritrocitelor)
• Determinarea HbA1c constituie un test de evaluare și monitorizare pe termen lung a controlului glicemic la pacienții cu diabet zaharat. De asemenea, are un rol predictiv în ceea ce privește riscul complicațiilor diabetului
• majoritatea asociațiilor recomandă 6.5% sau 7% HbA1c ca țintă terapeutică pentru pacienții diabetici. De asemenea, ADA a recomandat ca pacienții cu valori ale HbA1c cuprinse în intervalul 5.7-6.4% să fie incluși în categoria celor cu risc crescut pentru diabet, împreună cu cei care prezintă glicemie bazală modificată sau intoleranță la glucoză
• Recoltarea se poate face în orice moment al zilei, se recoltează sânge venos pe vacutainer cu anticoagulant EDTA K3

Glicemia:

• Glicemia reprezintă concentrația glucozei (a zahărului) din sânge, glucoza este principala sursă de energie a organismului și provine în principal din carbohidrații din alimentele și băuturile pe care le consumăm
• Recoltarea de sânge venos pentru testul de glicemie se face a jeun (pe stomacul gol, după un repaus alimentar de cel puțin 8 ore), deoarece consumul de alimente influențează nivelul glucozei din sânge.

Creatinina serica + RFG:

Creatinina serica este un indicator mai specific și mai sensibil al funcției renale decât ureea. O perturbare a funcției renale reduce excreția de creatinină, determinând creșterea creatininei serice. Astfel, concentrațiile de creatinină oferă o aproximare a ratei filtrării glomerulare.
• Rata filtrării glomerulare (GFR) constituie o componentă a funcției excretorii, însă, în același timp, GFR este recunoscut ca cel mai bun indicator global al funcției renale, deoarece este redus în general după o alterare structurală importantă și aproape toate celelalte funcții ale rinichiul scad în paralel cu GFR în afecțiunile renale cronice
• Boala cronică de rinichi (Chronic Kidney Disease = CKD) este definită prin prezența unor anomalii în structura sau funcția rinichiului care persistă mai mult de 3 luni și care au implicații asupra sănătății indivizilor
• Estimarea GFR pe baza creatininei serice este utilă pentru: screeningul pacienților cu factori de risc pentru CKD – diabet zaharat tip I și II, hipertensiune arterială – afecțiuni cardiace, istoric familial de boală renală, monitorizarea pacienților cu CKD în vederea stadializării bolii și stabilirii prognosticului

Ureea serică:

Ureea este principalul produs azotat final al metabolismului aminoacizilor,sediul principal de formare al ureei este ficatul,concentratia plasmatica a ureei depinde de functia renala, niveluri persistent crescute ale ureei serice indica alterarea semnificativa a ratei filtrarii glomerulare.Se recomanda in diagnosticul insuficientei renale,in monitorizarea hemodializei.
• In bolile renale cronice este indicat sa se determine atat ureea cat si creatinina serica.
• Recoltarea se face preferabil a jeun(pe nemancate),se recolteaza sange venos pe vacutainer fara anticoagulant cu sau fara gel separator.

Sumarul de urină: Biochimie și sediment urinar

• Cele două teste alcătuiesc profilul cunoscut sub denumirea sumar de urină. Analiza completă de urină include determinarea caracterelor fizice (culoare, aspect, densitate), chimice (pH, proteine, glucoză, corpi cetonici, bilirubină, urobilinogen, nitriți, activitatea esterazei leucocitare, hemoglobină) și examenul microscopic al sedimentului urinar
• Biochimia urinei se determină printr-o metodă semicantitativă, cel mai adesea pe un analizor automat, folosind stripuri de urină. Acest tip de test este rapid şi măsoară elementele din urină care sunt semnificative pentru disfuncţii renale, urinare, hepatice şi metabolice
• Examenul microscopic al sedimentului urinar permite identificarea și cuantificarea următoarelor particule: leucocite, hematii, celule epiteliale, cilindrii urinari, cristale, bacterii
• Sumarul de urină presupune recoltarea unei probe de urină, preferabil din prima urină de dimineaţă sau dintr-o urină emisă în orice moment al zilei. Prima urină de dimineaţă are avantajul că este mai concentrată şi nu este influenţată de dietă şi activitatea fizică
• Recipient de recoltare: urocultor

Raportul albumină/creatinină urinară:

• Raportul urinar albumină / creatinină reflectă albuminuria din 24 ore deși implică recoltarea unui eșantion de urină spontană sau de dimineață. Este cel mai frecvent utilizat, deoarece valoarea albuminei urinare fără raportarea la creatinină are semnificație clinică redusă
• Se recoltează un eșantion de urină spontană

Boli si dezechilibre care pot fi identificate cu ajutorul acestor analize

Cu ajutorul analizelor din pachetul de Bază Diabet pot fi identificate și monitorizate:

Prediabetul – reprezintă o fază premergătoare a diabetului zaharat de tip 2. Valorile glicemiei sunt peste limitele normale, dar nu sunt suficient de mari pentru a fi stabilit diagnosticul de diabet. Deși nu este încă o boală instalată, indică faptul că organismul începe să aibă dificultăți în reglarea nivelului de glucoză din sânge. În mod obișnuit, glicemia măsurată pe nemâncate ar trebui să fie sub 100 mg/dl. Valorile care depășesc 126 mg/dl se încadrează la diabet. Intervalele intermediare semnalează prediabetul. Un alt reper important este hemoglobina glicozilată (HbA1c), care reflectă media glicemiilor din ultimele luni. Valorile situate între limitele normale și cele specifice diabetului indică această stare de risc. Prediabetul este, așadar, un semnal de alarmă. Fără intervenții legate de alimentație, greutate și activitate fizică, riscul de dezvoltarea a diabetului este foarte mare. Există însă și o veste bună și anume aceea că prediabetul este reversibil. Prin măsurile adecvate, valorile glicemiei pot fi readuse la normal, iar îmbolnăvirea evitată.
Diabetul zaharat – afecțiune metabolică în care nivelul glucozei din sânge rămâne constant peste limitele normale, fie din cauza secreției insuficiente de insulină, fie din cauza utilizării ineficiente a acesteia de către organism. Nediagnosticat sau necontrolat, diabetul poate conduce la deteriorarea vaselor de sânge și a nervilor, afectând funcția organelor vitale, motiv pentru care monitorizarea regulată este esențială.
Nefropatia diabetică – complicație renală frecventă a diabetului, determinată de expunerea îndelungată la valori crescute ale glicemiei. Hiperglicemiile afectează integritatea vaselor de sânge din glomeruli, structurile de filtrare ale rinichilor, ducând la pierderi de proteine prin urină și scăderea funcției renale. În stadiile incipiente, boala nu dă simptome, de aceea depistarea prin analize precum creatinina și raportul albumină / creatinină este deosebit de importantă.
Tulburări ale metabolismului glucidic – includ diferite dezechilibre în modul în care organismul procesează carbohidrații și reglează glicemia. Pot apărea în contextul excesului ponderal, sedentarismului, sindromului metabolic sau al altor afecțiuni endocrine și pot preceda apariția diabetului, dacă nu sunt corectate.

Întrebări frecvente

1. Ce factori pot influența valorile glicemiei la analize?

Alimentația din ziua precedentă, consumul de dulciuri sau băuturi calorice înainte de recoltare, stresul, lipsa somnului, infecțiile acute sau anumite medicamente (de exemplu corticosteroizii) pot modifica temporar glicemia. De aceea, recoltarea pe nemâncate și respectarea indicațiilor medicale sunt esențiale pentru rezultate corecte.

2. De ce este importantă hemoglobina glicozilată, dacă fac deja glicemia?

Glicemia arată nivelul zahărului din sânge din momentul recoltării, în timp ce HbA1c reflectă media valorilor din ultimele luni. Împreună, cele două teste oferă o imagine mult mai fidelă asupra controlului glicemic și ajută la diferențierea între o creștere ocazională și o problemă persistentă.

3. Ce poate influența rezultatele analizelor de funcție renală?

Deshidratarea, efortul fizic intens înainte de recoltare, unele medicamente (antiinflamatoare, diuretice) sau infecțiile urinare pot modifica valorile creatininei, ureei ori ale albuminei urinare. Medicul va interpreta rezultatele, ținând cont de contextul clinic și de eventualele tratamente urmate.

4. Dacă nu am simptome, are sens să fac aceste analize?

Da. Tulburările metabolismului glucidic pot evolua silențios ani la rând. Analizele pot evidenția dezechilibre încă din faze incipiente, când modificările stilului de viață și intervențiile medicale au cele mai bune șanse să fie eficiente.

Pachetul de Bază Diabet este recomandat atât pentru depistarea precoce a diabetului, cât și pentru monitorizarea evoluției afecțiunilor deja diagnosticate. Monitorizarea regulată ajută la menținerea controlului glicemic, la prevenirea complicațiilor și la adaptarea corectă a tratamentului, în colaborare cu medicul curant.

Pachet disponibil în clinicile